definiția contextualizării
Când vorbim de contextualizare, ne referim la acțiunea de a pune ceva sau pe cineva într-un context specific. Aceasta înseamnă înconjurarea acestuia cu un mediu și un set de elemente care au fost combinate într-un mod unic și probabil irepetabil, pentru a permite o mai bună înțelegere a întregului. Contextualizarea este un instrument caracteristic al științelor sociale care presupune că indivizii nu pot fi niciodată izolați de mediul lor, așa cum se întâmplă cu științele naturii și că, prin urmare, trebuie să fie întotdeauna analizați în raport cu setul de fenomene care îi înconjoară.
Contextul ar putea fi apoi definit ca un set de elemente sau fenomene care sunt complet și permanent legate între ele. Elementele, situațiile sau circumstanțele care apar într-un anumit context nu vor fi aceleași cu elementele, situațiile sau circumstanțele care apar cu un alt context, deoarece tot ceea ce le înconjoară și care influențează formarea lor nu va fi același.
În mod normal, științele sociale, precum și științele comunicării, afirmă că luarea în considerare a contextului în care apare un anumit eveniment, operă de artă, situație sau fenomen este extrem de importantă. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu științele empirice care pot stabili o metodă de studiu repetabilă pentru diferite cazuri, științele umane presupun că acțiunile omului sunt întotdeauna consecința unui mediu care îl modelează și îl direcționează să acționeze în acest fel sau altul.
Contextul istoric care a dat naștere Revoluției franceze a fost particular și irepetabil, întrucât a fost o însumare de elemente care a permis dezvoltarea specifică a unor astfel de evenimente. Contextul social, politic și chiar personal al unui artist influențează foarte mult stilul pe care persoana îl adoptă pentru a-și îndeplini lucrările. Astfel, contextualizarea devine actul clar de localizare a unui fenomen, a unui eveniment, a unui obiect sau a unei opere umane într-un mediu specific și particular care îl justifică și explică.
