definiția bunătății

Termenul de bunătate se referă la una dintre trăsăturile aproape exclusive și caracteristice ale ființei umane, împărtășită doar cu unele specii de animale în care, în orice caz, nu este prezentă la fel de vizibil ca la oameni. Bunătatea este virtutea care permite unei persoane să-i pară rău pentru altul și să acționeze în beneficiul celui de-al doilea, pentru a-i oferi diverse senzații plăcute, cum ar fi să se simtă fericit, să se simtă iubit, să se simtă în siguranță, să se simtă însoțit etc.

Disciplinele precum filozofia, sociologia sau psihologia sunt interesate de studiul comportamentului uman și al valorilor acestuia în societate. Bunătatea apare atunci ca una dintre cele mai adevărate și mai naturale trăsături ale ființei umane care, în funcție de mediul sau contextul în care acel individ crește, poate fi îmbunătățită sau neutralizată. Bunătatea înseamnă să acționezi în beneficiul altei persoane, animale sau ființe vii, cu scopul final de a oferi iubire, protecție, fericire, securitate și bunăstare. Bunătatea poate fi reprezentată într-o mie de feluri, deși este întotdeauna considerată însoțită de alte valori precum puritatea sufletului, liniștea, răbdarea, moderația și altele.

Bunătatea este unul dintre cele mai importante elemente din aproape toate religiile, în special creștinismul. Această religie își bazează filosofia nu numai pe dragostea și bunătatea lui Dumnezeu, ci și pe iubirea și bunătatea lui Isus Hristos, singurul său fiu, pentru restul ființelor umane. Bunătatea lui Isus este cea care l-a făcut să se lase în viață pentru a-i proteja pe ceilalți oameni.

Deși bunătatea umană apare în momentul în care indivizii conviețuiesc în comunitate sau societate, această circumstanță o poate determina și pe om să fie înnorat de alte valori precum egocentrismul, concurența constantă, lăcomia, invidia sau abandonul și, prin urmare, dispariția unor trăsături amabile și de susținere față de tovarășii lor.


$config[zx-auto] not found$config[zx-overlay] not found