definiția timpului verbal

Fiecare mod verbal servește vorbitorului pentru a transmite un tip de mesaj. Există patru moduri în spaniolă: indicativ, subjunctiv, condițional și imperativ. Fiecare dintre ele prezintă timpuri verbale diferite pentru a exprima când se efectuează acțiunea verbului. În limba noastră, verbele pot fi conjugate în momente diferite.

Prezentul

La timpul prezent, forma verbală coincide cu momentul în care este vorbită. Dacă spun „ea mănâncă”, comunic că actul de a mânca se realizează chiar în acel moment. Cu toate acestea, uneori prezentul este folosit pentru a se referi la acțiuni care se desfășoară în mod obișnuit (de exemplu, „lucrezi prea mult”) sau pentru a se referi la trecut („aztecii oferă sacrificii zeilor”).

Ultimul

Timpul trecut sau trecut este împărțit în patru timpuri: trecut imperfect, trecut nedefinit, trecut perfect și trecut perfect. Primul este folosit în mod obișnuit pentru a descrie acțiunile obișnuite din trecut (de exemplu, „Nu am băut ceai când eram copil”).

Nedefinitul trecut se referă la o acțiune deja încheiată în momentul în care este rostită („ea a studiat ieri acasă”).

Past perfectul este folosit pentru a descrie o acțiune din trecut, dar care are o relație cu momentul prezent („Am mâncat prea mult astăzi”). Pluperfectul din trecut exprimă o acțiune anterioară alteia din trecut („Nu am pus masa când am ajuns”).

Viitorul

Viitorul simplu sau imperfect este un timp verbal pe care îl folosim pentru a comunica idei despre viitor legate de posibilități, ordine sau interdicții. Atunci când se utilizează viitorul, este obișnuit să se utilizeze expresii ale timpului, cum ar fi mâine, mai târziu sau în curând. Următoarele propoziții sunt exemple ale acestui timp verbal: „vom vorbi săptămâna viitoare”, „vei mânca tot ce îți spun eu” sau „ea nu va studia pentru că nu are examene”.

Timpul verbal poate fi înțeles în două moduri: timpuri absolute sau timpuri relative.

Timpii absoluți sunt măsurați din momentul prezent și comunică înainte sau după. Timpii relativi încep de la un punct secundar de referință al timpului. Timpurile absolute sunt prezentul, imperfectul, nedefinitul, perfectul simplu, perfectul trecut compus și viitorul simplu.

Timpurile relative sunt trecutul perfect, imperfectul în unele cazuri (de exemplu, „mi-au spus că ești la Paris”), condiționalul simplu, viitorul perfect și condiționalul compus.

Fotografii: Fotolia - Artem Shadrin / 3d_generator