definiția liric
În termeni generali, prin lirică se va desemna la tot ceea ce ține de lirică sau poezia proprie pentru cântecul în care predomină și ies în evidență sentimentele și emoțiile autorului .
Dar, de asemenea, prin lirică, desemnează genul literar căruia îi corespund și aparțin operele, structurat în general în versuri, care exprimă în principal sentimentele autorului și vizează trezirea unor sentimente similare în ascultător sau cititor. Toate emoțiile sau sentimentele pe care autorul le exprimă se vor învârti în jurul unui obiect al afecțiunii și stimei sale, care se dovedește a fi cea mai mare sursă de inspirație a sa .
A primit numele de lirică, deoarece în antichitate, în Grecia, se cânta acest gen și instrumentul muzical prin care a fost creată muzica se numea Lira și de aici i-a venit numele.
Forma tradițională pe care o dobândește acest gen este versul cântat la persoana întâi, timpurile verbale, trecutul, prezentul și viitorul tind să fie confundate și prin el, așa cum am spus, vor fi comunicate cele mai profunde sentimente, emoții, stări de spirit, stările de dragoste, printre alte probleme personale, strâns legate de afecțiune.
Acest gen nu are propriul contor sau ritm, dar poetul va folosi cele care par cele mai potrivite pentru a-și exprima mai bine sentimentele.
Include oda, cântecul, balada, elegia, sonetul și toate acele piese de teatru care sunt destinate să fie cântate, cum ar fi operele și dramele lirice .
Dintre componentele limbajului liric se remarcă următoarele: vorbitor liric (cel care exprimă toate sentimentele din poem despre un obiect), obiectul liric (este entitatea care trezește sentimentele poetului), motivul liric (subiectul despre care se ocupă opera lirică) și atitudinea lirică (modul prin care vorbitorul își raportează emoțiile și care poate apărea în trei moduri: enunțiativ, apostrof și camínica).
