definirea filozofiei antice

Filosofia, la fel ca alte discipline precum istoria, poate fi împărțită în funcție de diferitele sale etape în timp. Filosofia antică se referă la perioada filosofiei care variază de la reflecțiile și contribuțiile gânditorilor presocrati din secolul V î.Hr. În secolul al IV-lea al nostru cu lucrarea lui San Agustín. Aceasta înseamnă că este o perioadă aproximativă de 1000 de ani în istoria filozofiei. Trebuie să ne amintim că, atunci când folosim termenul de filozofie, ne referim la filosofia occidentală, deoarece istoria filosofiei orientale are o cronologie și o abordare cu alți parametri.

Principalele repere și figuri ale filozofiei antice

Filosofii presocrati au fost primii considerati ca filosofi. Acest grup de gânditori este format din Thales, Anaximander și Anaximenes. Fiecare dintre ei a propus un principiu original al realității (arché) și, pe de altă parte, s-au opus explicațiilor mitice ale tradiției anterioare (din acest motiv se spune că presocraticii reprezintă trecerea de la mit la logos).

Socrate este o figură relevantă a antichității. El a fost inițiatorul unei tradiții filozofice bazate pe dialog și pe tratarea problemelor care au afectat comunitatea (cum ar fi justiția, datoria cetățeanului sau educația). Socrate a fost profesorul lui Platon, care în lucrările sale a reflectat asupra modului în care ar trebui să fie forma ideală de guvernare. Sofiștii erau contemporani ai lui Platon și apărau relativismul și scepticismul ca abordări pentru a evita orice formă de dogmatism. Aristotel a studiat la academia lui Platon, dar la atingerea maturității intelectuale abordările sale au fost orientate spre alte subiecte și interese (Aristotel este tatăl logicii ca disciplină, a făcut prima clasificare a lumii animale,a studiat diferitele forme de guvernare și a contribuit la reflecții interesante asupra eticii și a altor ramuri ale cunoașterii filosofice).

Pitagora și școala sa pitagorică reprezintă o etapă importantă în filosofia antică, întrucât criteriile și ideile matematice au fost încorporate în reflecția filozofică

Tradiția socratică și-a avut roadele, întrucât mai târziu au apărut o serie de școli filosofice inspirate de învățăturile lui Socrate (școala megarică, cinică sau cirenaică sunt trei exemple semnificative de tradiții filozofice care se bazează pe spiritul socratic).

Fecunditatea filozofiei antice se relevă în abordările lui Heraclit și Parmenide asupra conceptului de mișcare sau în dezbaterea etică dintre epicurieni și stoici.

Când creștinismul s-a consolidat ca religie, filozofia a pierdut importanță și în acest context a apărut o figură cheie, Sfântul Augustin. Acest gânditor creștin a propus o sinteză între abordarea filosofică a lui Platon și adevărul revelat în scripturi.

Fotografii: iStock - gionnixxx / ZU_09