definiția distresului existențial
Ființa umană este o ființă care își pune întrebări, o persoană care este capabilă să ia decizii legate de aspecte de zi cu zi, cum ar fi, de exemplu, meniul de pregătit la prânz, dar poate reflecta și asupra unor chestiuni la fel de transcendentale precum conștientizarea propriei morți sau a unei persoane dragi.
Moartea ca parte a vieții poate produce o angoasă existențială notabilă la o persoană care se simte copleșită de atâtea întrebări fără răspunsuri clare.
Căutarea răspunsurilor
Filosofia ca știință este foarte valoroasă, deoarece ne ajută să ne punem întrebări foarte importante pentru a adăuga fericire și conștientizare vieții, cu toate acestea, filozofia așa cum arată istoricul acestor cunoștințe umaniste nu a oferit răspunsuri definitive la unele dintre cele mai frecvente întrebări ale inima omului.
Greutatea incertitudinii
Din acest punct de vedere, nu există certitudini absolute în stilul științei experimentale atunci când un fapt concret poate fi demonstrat într-un mod observabil. Angoasa existențială arată tocmai incertitudinea vitală care afectează subiectul în starea lor de zi cu zi, deoarece aceste incertitudini au o greutate foarte notabilă în inimă, adică suferă foarte mult, deoarece în spatele lor există o nevoie enormă de a căuta un sens.
Criză de identitate
Angoasa existențială poate fi experimentată în orice stadiu al vieții încă din adolescență, deoarece în acest stadiu oamenii încep să devină mai conștienți de viață și de moarte. Dar și despre propria identitate. Cu alte cuvinte, angoasa existențială poate fi motivată și de incertitudinea cu privire la întrebări atât de importante precum: Cine ești? Sau ce vrei să faci în viața ta pentru a fi fericit? O criză poate fi motivată și de posibile îndoieli de vocație.
Angoasa existențială arată, de asemenea, însăși eroarea umană de a trăi mai mult în viitor decât în trecut. Adică să fii mai mult în mâine decât în acum. Când apare un episod de suferință existențială, acest capitol nu este de obicei de scurtă durată. Adică întrebările pe care și le pune persoana în sine au o intensitate atât de profundă încât răspunsul său nu este imediat. Altfel, dacă răspunsul ar fi clar, nu ar exista niciun fel de angoasă vitală.
