definirea dreptului pozitiv
În oricare dintre ramurile și interpretările sale, legea implică un ideal de dreptate. În acest fel, legile urmăresc restabilirea dreptății în relațiile umane. În domeniul filosofiei juridice, există două abordări opuse ale originii filosofice a legilor: cei care susțin că legile apar ca o consecință a unui concept ideal al naturii naturale a rațiunii umane sau cei care afirmă că nu există niciun motiv natural care legitimează legea, dar dimensiunea justă a legilor se bazează pe diferitele organe legislative.
Primii sunt numiți avocați ai dreptului natural sau susținători ai dreptului natural, iar aceștia din urmă sunt avocați sau avocați ai dreptului pozitiv. În acest fel, dreptul pozitiv este ansamblul normelor legale emise de o autoritate competentă care are scopul de a stabili binele comun.
Legea naturală versus legea pozitivă
Conform legii naturale, există reguli universale care tind să stabilească dreptatea în societate. În măsura în care omul este o ființă socială, viața sa în societate trebuie să fie corectă. În consecință, simțul dreptății ca ideal al rațiunii umane este fundamentul legii. În acest fel, legile actuale ale dreptului pozitiv sau obiectiv sunt întruchiparea concretă a dreptului natural printr-o serie de reguli. În consecință, legea naturală determină și îndrumă diferitele orientări generale care sunt încorporate ulterior în legislație. Astfel, o normă va fi corectă atunci când îndeplinește criteriile dreptului natural.
Potrivit iuspositivistilor, sursa dreptului nu este un drept natural cu caracter universal, ci legea în sine. Prin urmare, cei care apără această viziune se concentrează pe studiul dreptului așa cum este și nu iau în considerare unele presupuse valori universale și imuabile, așa cum susțin cercetătorii dreptului natural.
În ciuda acestui fapt, iuspositivistii nu exclud alte surse posibile de drept, cum ar fi obiceiurile sau jurisprudența. Cu toate acestea, atât obiceiurile, cât și jurisprudența trebuie să fie întotdeauna supuse legii. După cum este logic, iuspositivistas consideră că judecătorii trebuie să fie interpreti fideli ai legii.
O concepție a lumii occidentale
Viziunea dreptului pozitiv se bazează pe patru teze fundamentale:
1) legea constă exclusiv dintr-o serie de reguli și tot ceea ce nu este conform legii este lipsit de sens din punct de vedere juridic,
2) Se urmărește garantarea securității juridice, adică a cunoașterii prealabile despre ceea ce este legea, astfel încât să fie posibil să se prevadă consecințele acesteia,
3) legea este o operă umană și un fapt social strict convențional al fiecărei epoci istorice și nu ar trebui să depindă de nicio judecată de valoare care să fie universală și permanentă și
4) Legea și moralitatea sunt realități independente, deci o lege nu este legitimă deoarece exprimă o poziție etică, ci pentru că a fost creată de o instituție competentă.
Fotografii: Fotolia - Pongmoji / Andrey Burmakin
