redivivaedizioni.com

Întrucât omul a fost un om, el s-a așezat să reflecteze asupra originii universului, semnificația lucrurilor și asupra propriei sale existențe. Despre asta vorbim atunci când ne referim la filozofie , care etimologic înseamnă „iubire de înțelepciune” și care constituie practica metodică a acestor reflecții. Deși împărtășește întrebarea finală a existenței umane cu religia, filosofia se bazează pe raționamente critice și sistematizate, deschise dezbaterii și reformulării. Cu toate acestea, s-a dezbătut dacă filosofia poate fi considerată ca o știință, dată fiind absența conținuturilor experimentale sau empirice care caracterizează științele factuale tradiționale.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că filosofia poate fi practicată în orice context, dar cea mai sistematică execuție a acesteia este ceea ce știm astăzi când o studiem ca știință. Deși unii atribuie originea studiului filosofic egiptenilor, primii filosofi cărora li s-a făcut referință reală sunt, desigur, greci și sunt cunoscuți ca „presocratiști”. De acum înainte și urmărind diferite curente, îl vom întâlni pe Platon, un discipol al lui Socrate (din care nu se păstrează niciun document scris și este cunoscut doar prin referințe platonice), care va găsi o primă opoziție filozofică la Aristotel. Textele platonice au făcut posibilă recunoașterea sistematizării cunoștințelor socratice, tipice splendorii timpurii a Atenei, spre deosebire de operele aristotelice complete care au marcat o mare parte din conceptele filosofice ale lumii antice, inclusiv Imperiul Roman de mai târziu.

Evul Mediu a fost cu siguranță o perioadă întunecată pentru practicarea acestor meditații, deși unul dintre cei mai înalți reprezentanți ai săi a fost Sfântul Toma de Aquino, un creștin religios care, în plus, a dorit să demonstreze existența lui Dumnezeu printr-o examinare critică. Este potrivit să subliniem că Sfântul Toma a încercat cu un succes remarcabil să aplice modalitatea Aristotel în lumina credinței sale în creștinism, dând naștere așa-numitei filozofii tomiste , care este și astăzi unul dintre pilonii cei mai aplicați de această știință în Vest.

Este probabil ca, atunci când auziți despre filosofie, această disciplină să fie asociată cu cel mai modern studiu al acestei științe. Poate că ați auzit ceva despre Descartes, Locke, Hume sau Kant, toți mari exponenți ai filozofiei care se bazează fie pe motiv (și de aceea unii sunt numiți raționaliști), fie pe experiență (și aceștia se numesc empiriciști). Ambele curente au marcat căi cu convergențe sau divergențe variate în timpul erei moderne, ale căror repercusiuni sunt încă percepute în cunoașterea filosofică a timpurilor actuale. Cu toate acestea, filosofia modernă târzie se apropie de noi și este una care include gânditori germani precum Hegel, Engels și Nietzsche. Acesta din urmă a inițiat faza existențialistă a disciplinei, devenind un filozof revoluționar,în multe ocazii interpretate greșit, în special de mișcările totalitare europene din secolul al XX-lea. Tocmai în acel secol a predominat segmentarea filosofiei în ramuri mult mai specifice precum fenomenologia, existențialismul, hermeneutica, structuralismul și poststructuralismul. Această complexitate progresivă a doctrinelor a motivat diferitele aspecte aleFilosofia de astăzi a devenit științe cu propria lor entitate și printre ele se pot număra metafizica, ontologia, cosmologia, logica, gnoseologia, epistemologia, etica și estetica, printre multe altele. Filosofia și-a găsit aplicația și în studiul matematicii, științelor sociale și multe altele, în special în acele discipline în care conținutul științific pur empiric este fuzionat cu o componentă accentuată de natură morală sau culturală, așa cum este cazul medicinii.

La rândul său, merită menționat aici faptul că istoria filozofieiDupă cum o știm, este urmărită din pașii parcurși de această știință în Occident. Prin urmare, pentru a aborda filosofia în toată plinătatea ei, trebuie să ne ocupăm și de tot ceea ce s-a întâmplat în aceste secole în Est, unde putem găsi mari filozofi precum Confucius chinezesc. Astfel, numeroase mișcări religioase și mistice din Asia au dat naștere la curente filosofice extinse, precum confucianismul menționat mai sus și diferite aspecte care, cu nuanțe diferite, au provenit din Japonia sau China. Pe de altă parte, subcontinentul indian este, fără îndoială, un leagăn filosofic profund, în care diferite culturi au dat naștere unor școli complexe de filosofie care au marcat cultura Indiei și a națiunilor vecine de secole.