definirea epistemologiei
Epistemologia este știința care studiază cunoștințele umane și modul în care individul acționează pentru a-și dezvolta structurile de gândire. Opera de epistemologie este extinsă și este, de asemenea, legată de justificările pe care le pot găsi ființele umane pentru credințele și tipurile lor de cunoaștere, studiind nu numai metodologiile lor, ci și cauzele, obiectivele și elementele lor intrinseci. Epistemologia este considerată una dintre ramurile filozofiei.
Termenul „ epistemologie ” provine din greacă, adică cunoaștere „episteme” și știință sau studiu „logos”. În acest fel, denumirea sa etimologică stabilește că știința epistemologică se va ocupa de analiza cunoașterii, în special în ceea ce privește cunoașterea științifică, cea care are un obiect de studiu definit, cu metode și resurse măsurabile, cu structuri de analiză și generare de ipoteze.
Interesul uman pentru cunoaștere a existat de când ar putea folosi rațiunea și ar putea genera cu ea progrese tehnologice, culturale, politice, sociale, economice și de tot felul. Aici s-a construit interesul de a înțelege modul în care ființa umană ajunge să știe ce îl înconjoară, indiferent dacă acesta este un produs al naturii sau un produs al propriei sale creații. Întrebări precum natura cunoașterii, dobândirea, nevoia și dezvoltarea sa permanentă în istoria umanității sunt esențiale pentru epistemologie. Pentru grecii antici, căutarea cunoașterii însemna căutarea fericirii și satisfacția totală a ființei umane.
În acest sens, epistemologia a funcționat de la începuturile sale cu elemente precum cunoașterea, dar și cu noțiunile de adevăr, credință și justificare, întrucât toate acestea sunt strict legate de generația de cunoaștere.
