definiția autosuficienței

Conceptul de autosuficiență este unul foarte larg care se referă la actul prin care o persoană, o comunitate, o societate își pot asigura pentru a-și satisface nevoile de bază și cele mai importante. Autosuficiența poate avea legătură cu aprovizionarea cu produse și bunuri considerate relevante pentru supraviețuire (de exemplu, hrană, adăpost, protecție), dar se poate referi și la starea de spirit și starea emoțională care face ca o persoană să nu depindă pe alții, dacă nu, că poate realiza singuri diferitele situații din viața sa.

Când vorbim despre autosuficiență în jurul unei societăți sau comunități, vorbim de obicei despre modul în care acel grup de oameni se pot aproviziona cu cele mai importante elemente pentru supraviețuirea lor. Astfel, comunitățile autosuficiente sunt cele care nu necesită produse sau bunuri pe care nu le pot produce singure, motiv pentru care se înțelege că sunt comunități care nu recurg la comerț sau la alte tipuri de schimb mai tipice marilor societăți industrializate. Comunitățile autosuficiente (așa cum au fost comunitățile Evului Mediu din Europa sau așa cum există multe astăzi în diferite părți ale lumii) sunt comunități destul de mici care nu recurg la utilizarea elementelor tehnologice sau artificiale, dar rămân în contact mai mare cu natură,obținând de la ea tot ce este necesar pentru a subzista.

Cu toate acestea, conceptul de autosuficiență nu este doar un concept social, ci poate fi înțeles și la nivel individual pentru a se referi la caracterul și forța unei persoane. În acest sens, atunci când vorbim despre autosuficiență la nivel individual, subliniem că persoana care demonstrează că este o persoană care se poate ridica pentru sine pentru a avansa în viață, de exemplu, fiind autodidact sau învățând diferite cunoștințe pe cont propriu, gestionând cu propriile mijloace de a trăi independent sau făcând eforturi diferite care au legătură cu gestionarea conflictelor sau obstacolelor individual și fără a recurge la ajutorul altora.