definiția externalizării
Externalizarea este un concept care face parte din terminologia afacerii. Ar putea fi definită ca strategia care constă în angajarea unei alte entități pentru a furniza un serviciu specific. Cu alte cuvinte, externalizarea este egală cu externalizarea, deși este folosit și termenul de externalizare.
Principalul motiv pentru externalizare sau externalizare este reducerea costurilor financiare. Pe de altă parte, compania externalizată oferă o specializare mai mare în sector. Să luăm un exemplu simplu: o companie dedicată transportului de pasageri subcontractează la alta pentru curățarea autocarelor. Această strategie implică un transfer de locuri de muncă, care poate fi oferit într-o dimensiune locală sau internațională.
În ceea ce privește mecanismul general al externalizării, ideea fundamentală este că firma contractată pune la dispoziția lucrătorilor mașinile și infrastructura necesare pentru dezvoltarea corectă a serviciului.
Externalizarea forței de muncă operează sub strategia delegării de funcții și, bineînțeles, are apărătorii și detractorii săi.
În favoarea externalizării
Companiile terțe sunt specializate și consumatorul se poate bucura de un serviciu mai bun în toate modurile. Conform abordării de afaceri, externalizarea este o alianță strategică care permite companiilor să îndeplinească sarcini care nu sunt tipice sectorului lor. Pe de altă parte, pentru a evita posibilele abuzuri în condițiile de muncă, unele țări au impus legislație care protejează lucrătorii cu acest tip de contract.
Externalizarea este explicată ca un fenomen tipic globalizării, o realitate care permite dirijarea activității economice cu o viziune mai largă. Pe această linie, nu trebuie uitat că multe companii mici au reușit să crească datorită acestei tendințe.
Împotriva externalizării
Această modalitate este de obicei însoțită de un efect negativ asupra condițiilor de angajare și din perspectiva sindicatelor există o încălcare a drepturilor lucrătorilor. De fapt, companiile externalizate își reînnoiesc periodic personalul pentru a le împiedica să rămână mult timp în companie, economisind astfel concedii și tot felul de beneficii.
Această situație a determinat unele țări să interzică subcontractarea (cazul Ecuadorului este un exemplu foarte semnificativ). Absența reglementării în acest tip de muncă reprezintă o amenințare pentru lucrători, motiv pentru care unii consideră că realitatea pieței și globalizarea nu pot merge împotriva drepturilor fundamentale ale lucrătorilor.
Foto: iStock - Emir Memedovski
