definiția jurisdicției
Conceptul de jurisdicție ne vine din Evul Mediu, moment în care societatea occidentală era organizată în clase sociale clar definite și structurate în jurul activităților pe care le desfășurau. Astfel, jurisdicția era un ansamblu de legi sau coduri legale care aparțineau fiecărei moșii și care guvernează activitatea, precum și numeroase aspecte ale vieții de zi cu zi. Carta a fost, de asemenea, înțeleasă ca un privilegiu pe care regele sau lordul feudal îl acorda supușilor săi, astfel încât aceștia să se poată organiza social și economic. Astăzi, termenul este aplicat în special în sfera judiciară și politică.
Jurisdicția presupune întotdeauna o noțiune de regionalitate, nu neapărat geografică, dar poate instituțională sau administrativă. Carta este, așa cum s-a spus, ansamblul legilor care aparțin unei regiuni și care o identifică, diferențându-o astfel de altele. Acest lucru se aplică și instituțiilor, de exemplu jurisdicția militară, jurisdicția religioasă etc. Toate aceste idei implică faptul că jurisdicția este specifică fiecărui subiect de studiu și că atunci validitatea sa este concretă în limitele regiunii respective sau ale instituției respective.
În plus, în prezent, termenul de jurisdicție este, de asemenea, utilizat pe scară largă în sfera politică atunci când se referă la drepturile sau privilegiile pe care le au unii funcționari publici și care îi protejează, în timp ce durează în funcție, de eventuale procese politice, acuzații sau măsuri judiciare. Instituția de jurisdicție în sfera politică are scopul de a oferi libertate și securitate deplină politicienilor, astfel încât aceștia să își poată desfășura activitatea fără a fi presați de interese private. Cu toate acestea, această cifră devine adesea o problemă dacă funcționarul în cauză acționează ilegal sau ilegal și nu poate fi judecat pentru acțiunile sale până când nu își părăsește postul.
