definiția raționamentului deductiv
La ordinul logicii , o deducție va fi acel argument în care concluzia este dedusă, da sau da, din premisele pe care le propune .
Între timp, raționamentul deductiv este acel tip de raționament care începe de la întreg, de la general, de la o premisă generală, spre particular, adică de la ceva care este general, deduce concluzii particulare .
Trebuie remarcat faptul că raționamentul deductiv va fi considerat valabil atâta timp cât concluzia la care se ajunge derivă din premisa de la care a fost pornită, de exemplu: toți bărbații au sentimente, Juan este un om, prin urmare Juan are sentimente .
Se poate întâmpla ca premisa să nu fie adevărată, deși forma argumentului va rămâne valabilă în ciuda acesteia. O caracteristică distinctivă a raționamentului deductiv valid este că, în concluzie, va contribui cu ceva nou și independent cu privire la acele aspecte subliniate în premisă.
Adevărul concluziei într-un raționament deductiv este condiționat de: corectitudinea argumentului propus și adevărul premisei sale. În acest tip de raționament, valoarea sa de adevăr cade 100% la sediul său.
Pe partea opusă raționamentului deductiv, găsim raționamentul inductiv , care, dimpotrivă, începe de la particular spre general . Din premise particulare, care rezultă din observarea unui fenomen, raționamentul inductiv va ajunge la o concluzie a caracteristicilor generale. În acest tip de raționament, concluzia depășește propunerea premiselor.
Folosim în mod constant raționamentul inductiv în viața noastră de zi cu zi, cu toate acestea, trebuie să recunoaștem limitele pe care le menționăm în acest sens și atunci, deoarece nu se bazează pe un test profund forma sa este incompletă, prin urmare, concluzia nu va fi altceva decât o ghici; între timp, cu cât informațiile colectate mai complete vor crește șansele de precizie.
Aceste raționamente s-au dovedit a fi foarte folosite în Antichitatea lumii de către cei mai proeminenți filozofi.
