definirea animalelor prădătoare
Datorită lui Charles Darwin cunoaștem mecanismul de funcționare a naturii: selecția naturală. Ideea este că ființa vie care supraviețuiește este cea care se adaptează cel mai bine mediului său. Printre animale, unele sunt prădători (numiți și prădători), iar altele sunt pradă. Toți interacționează.
Principala caracteristică a unui animal prădător este că vânează după hrană. Pentru a face acest lucru, își folosește cele mai bune calități, în principal viteza și forța mai mare.
Animalele sunt legate între ele într-un habitat specific, formând un lanț alimentar. Un exemplu poate fi iluminant: iarba, gnu și leul. Gnul se hrănește cu iarbă, iar leul vânează gnu. În acest caz, leul este prădătorul. Se hrănește cu carnea prăzii sale și, prin aceasta, menține echilibrul ecosistemului în care trăiește. În acest caz, leul nu are alt prădător care să-l amenințe. Există cazuri în care prădătorul este în același timp o pradă a unui alt animal. De exemplu, o viperă ucide un șoarece și în același timp este ucisă de un vultur.
Animalul prădător se hrănește cu prada sa și, pentru a o evita, au dezvoltat, prin selecție naturală, un tip de apărare (substanțe toxice sau camuflaj). Din acest motiv, prădătorii folosesc câteva strategii pentru a fi mai eficienți. De fapt, unii vânează în grupuri, cum este cazul hienelor. Există cazuri, precum lupul, în care tehnica utilizată este urmărirea prăzii. Aceste tipuri de mecanisme se află în lupta pentru supraviețuire.
De asemenea, prădătorii au o amenințare, intervenția omului. Acest lucru se poate întâmpla în mai multe circumstanțe: pentru a proteja animalele domestice (lupul este o amenințare pentru turme), atunci când vânează mamifere mari (tigru, leu sau rinocer) sau pentru a obține o suprafață mai mare de teren cultivat. Din acest motiv, marii prădători ai regnului animal sunt în pericol de dispariție. Această situație a dus deja la dispariția unor specii (tigrul tasmanian sau Quagga, o specie de zebră). Lista prădătorilor cu risc ridicat de dispariție este destul de lungă: râsul iberic, rața albastră, tigrul bengalei, leopardul înnorat, dingo-ul sălbatic australian etc.
Situația de risc ridicat de dispariție (în special în rândul prădătorilor) provoacă o reacție în grupurile care protejează animalele. Există asociații care încearcă să sensibilizeze societatea pentru a colabora la conservarea acesteia.
