definiția persoanei gramaticale
Verbele pe care le folosim în comunicarea scrisă sau orală pot fi folosite la singular sau plural. În spaniolă există trei persoane pentru singular și trei pentru plural. În acest fel, persoanele gramaticale la singular sunt eu, tu, el sau ea și noi, tu, ei sau ei pentru plural. Prin urmare, persoanele gramaticale sunt recunoscute prin pronume personale.
Prima persoană este cea care vorbește sau acționează. Astfel, dacă spun „vorbesc”, „cântăm” mă refer la prima persoană la singular și la prima persoană la plural. La a doua persoană, se face o aluzie la un alt individ decât el însuși, care poate fi o persoană sau mai multe, de exemplu „dansezi” sau „muncești”. La a treia persoană, pronumele el sau ea este folosit la singular și ei sau ei sunt la plural, de exemplu „desenează” sau „el se distrează”.
Forme non-personale ale verbelor
Există verbe care nu au legătură cu o persoană gramaticală și sunt formele nepersonale ale verbului, care sunt infinitivul, gerunțul și participiul. Infinitivul în spaniolă are trei terminații posibile, în ar, în er sau în ir, cum ar fi verbul a iubi, verbul a aduce sau verbul a părăsi. Gerunțul încorporează finalul merge sau pleacă, ca iubire, ieșire sau despărțire.
Participiul se termină cu adorat sau plecat, ca iubit sau plecat, dar trebuie luat în considerare faptul că unele participii sunt neregulate, cum ar fi puse sau văzut. Aceste trei forme sunt numite non-personale deoarece nu au pronume personale înaintea lor.
Utilizarea primei și a treia persoane în textele literare
Când este scris la persoana întâi, naratorul spune ceva din punctul său de vedere personal. Astfel, dacă spun „L-am văzut pe hoț ieșind din stabiliment și nu aș putea evita să mă uit la fața lui”, povestesc un eveniment care mi s-a întâmplat și îl scriu la prima persoană, pentru că sunt martorul a ceva care s-a intamplat. Naratorul la persoana întâi descrie realitatea de la persoana întâi la singular sau eu sau de la persoana întâi la plural sau noi.
Când scrie la persoana a treia, naratorul devine atotștiutor, adică cunoaște întreaga realitate a unei chestiuni
Un narator atotștiutor ar spune „un tânăr cobora pe scară și deodată a alunecat și a căzut”. Naratorul persoanei a treia descrie ceva de la el sau ea la singular sau ei sau ei la plural.
Trebuie remarcat faptul că figura naratorului atotștiutor cunoaște chiar sentimentele personajelor pe care le descrie. Narațiunea în persoana a treia poate fi considerată și din perspectiva unui narator obiectiv, adică a celui care observă ceea ce vede din afara poveștii într-un mod obiectiv, dar nu știe ce gândesc sau simt personajele pe care le descrie.
Fotografii: Fotolia - aletia2011 / kurapatka
