definiția ascultării
Termenul de ascultare se referă la acțiunea auzului, pentru care este necesar să se utilizeze simțul auditiv. În unele cazuri, cuvântul ascultare poate fi legat mai degrabă de o atitudine decât de o practică fizică și acesta este motivul pentru care termenul „auzi” este folosit ca reacție fizică și termenul „ascultă” atunci când este implicat că receptorul sunetelor acordați o atenție specială acestora. Pe de altă parte, ascultarea de multe ori poate fi legată de concentrare și focalizare îndreptate către un anumit flux de sunete.
Când vorbește despre abilitatea de a asculta, face referire fără echivoc la utilizarea simțului auditiv. În modurile sale de bază, actul de a asculta un sunet este realizat prin percepția vibrației sale, vibrații care sunt apoi recunoscute și interpretate de creierul nostru. Urechea și capacitatea de a asculta sunt, în majoritatea cazurilor, involuntare și spontane, deși pot exista situații în care, prin concentrare, este posibil să se audă sunete care în mod normal nu ar fi ușor de captat.
Capacitatea de a asculta poate fi afectată în multe situații. Una dintre cele mai frecvente este atunci când ni se prezintă o mare cantitate de zgomote și sunete pe care nu le putem procesa și care, prin urmare, ne uimesc foarte mult. În același timp, capacitatea noastră de auz este foarte redusă sub apă, precum și aceeași situație când există distanțe mai mult sau mai puțin extinse între ele.
Termenul de ascultare poate fi aplicat și la nivel social. În acest sens, trebuie să vorbim despre capacitatea și sensibilitatea unui individ de a asculta altcineva care își comunică angoasa, preocupările sau experiențele. A avea capacitatea de a asculta și de a respecta spațiul celuilalt este, fără îndoială, una dintre cele mai bune valori pe care le poate arăta un individ, deoarece implică dedicarea de timp pentru a servi drept sprijin celor care au nevoie de el.
