definiția mănăstirii
Mănăstirea este una dintre cele mai importante clădiri religioase, deoarece are de-a face cu crearea unui spațiu calm și relaxat în care locuitorii sau oaspeții se pot dedica rugăciunii zilnice și legăturii cu zeul lor. Mănăstirea își primește numele din greacă, limba în care însemna „casa numai a unuia”, deoarece la început mănăstirile erau locuite de un singur călugăr sau credincios.
Mănăstirile au existat din timpuri imemoriale, deoarece au fost create de om pentru a asigura un spațiu de devotament perfect față de zeu și de relație intimă cu el. Deși mănăstirile au fost deosebit de importante și comune în Evul Mediu în Europa, multe alte religii (cum ar fi cele budiste) au spații similare în care acei indivizi care le locuiesc se dedică aproape exclusiv reflecției asupra relației ființei umane cu zeul lor.
Mănăstirile sunt în mod normal compuse din medii special concepute și create pentru rugăciune (spații care sunt de obicei numite oratoriu și în care sunt dispuse toate elementele esențiale ale religiei în cauză) precum și o zonă de camere în care călugării se retrag pentru a se odihni și să își îndeplinească sarcinile private. Mănăstirile au, de obicei, camere comune, cum ar fi săli de mese sau terase în care toți călugării se întâlnesc în anumite momente ale zilei.
Importanța mănăstirilor medievale a fost vitală în ceea ce privește cultura, deoarece au fost realizate tot felul de manuscrise care permiteau păstrarea în viață a practicilor religioase, precum și încurajarea cercetării științifice, a filosofiei, a metafizicii și a altor științe. În prezent, mănăstirile continuă să existe pentru cei care se dedică unei cariere religioase și care recurg la aceste spații pentru a-și concentra gândurile asupra lui Dumnezeu, asupra practicilor religioase și asupra valorilor pe care le implică acea religie.
