redivivaedizioni.com

Angajarea este îndeplinirea unei serii de sarcini în schimbul unei remunerații bănești numite salariu. În societatea actuală, lucrătorii își schimbă abilitățile pe așa-numita piață a muncii, care este reglementată de puterile statului pentru a evita conflictele. Compania ar fi locul în care puterile diferiților lucrători interacționează pentru a obține un profit.

Această ordine în producția de bunuri și servicii este strâns legată de perioada de glorie a capitalismului. Pe de altă parte, în zorii omenirii, activitatea celor mai proeminente societăți a fost desfășurată în principal din utilizarea sclavilor care nu aveau viața lor și care erau supuși traficului comercial. În Evul Mediu, pe de altă parte, lucrarea a fost efectuată de așa-numiții „iobagi”, care au oferit o parte din ceea ce au produs așa-numitului „lord feudal”, care era proprietarul terenurilor. Odată cu dezvoltarea burgheziei, relațiile sociale s-au schimbat , suprimând regimul feudal, dar menținând sclavia.

Odată cu venirea secolului al XIX-lea, lucrarea se îndepărtează de această situație de rău augur și abordează concepția actuală din zilele noastre. Atât sclavia, cât și sclavia au fost eradicate în mare parte datorită recunoașterii libertății și respectului pentru integritatea fizică și morală a omului în documentele organizațiilor internaționale, cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Națiunile Unite (ONU). Tocmai în această Declarație ambele forme de posesie a oamenilor sunt abolite total (respinse) și munca este concepută în schimb ca o activitate desfășurată de persoană, prin liberă alegere, fără presiune sau obligație de la oricine îi cere să o facă (acest lucru nu Are legătură cu sarcinile și responsabilitățile pe care fiecare le are în cadrul unei companii sau al unei anumite funcții).

Așa-numita Revoluție Industrială a dus indirect la multe dintre protecțiile care protejează lucrătorii astăzi. Înlocuirea forței de muncă cu mașini a avut la început consecințe periculoase asupra societății, deoarece a redus forța de muncă până la punctul de a duce la cea mai profundă mizerie a unui număr mare de lucrători. Totuși, această poziție neajutorată a muncitorului a dus la înființarea de sindicate care le protejau interesele.

În timpul statului bunăstării, consolidat pe baza keynesianismului, muncitorii, grupați în sindicate, au reușit să li se recunoască ceea ce știm astăzi drept „drepturi ale muncii”. Printre altele, din acel moment, muncitorii au început să se bucure de vacanțe plătite, zile de odihnă săptămânală în funcție de suma lucrată, zile de cel mult opt ​​ore, iar salariile timpului au fost vizibil crescute. Viziunea omului muncitor l-a conceput și ca subiect consumator, deci dacă acel „om muncitor” i-ar fi crescut salariul și atunci ar avea mai mulți bani, acest lucru ar favoriza acțiunea „omului consumator”.

Odată cu implementarea așa-numitelor măsuri de neoliberalism, multe dintre aceste drepturi câștigate de muncitori au fost vizibil afectate. Una dintre cele mai drastice măsuri ale guvernelor neoliberale este garantarea flexibilității muncii, care favorizează în mod clar capitaliștii (companiile). O altă măsură a fost suspendarea „fondurilor de șomaj” plătite pentru o anumită perioadă de timp (3 sau 6 luni, în general) unui lucrător atunci când a fost concediat din serviciu cu sau fără o cauză explicită.

În prezent, ocuparea forței de muncă este o circumstanță dificil de garantat pentru întreaga forță de muncă. Acest lucru face ca statele să își dubleze eforturile pentru a reduce numărul șomerilor la minimum și, prin urmare, să atenueze consecințele negative care ar rezulta din această situație.

Cu toate acestea, într-un context de criză globală și tulburări sociale, nu este ușor pentru guverne să prevadă ce cale sau ce „rețete” economice să urmeze pentru a combate problema ocupării / șomajului. Pe de altă parte, nu este atât de clar pentru public să vadă dacă guvernanții intenționează cu adevărat să pună în aplicare planuri eficiente și viabile de reducere a șomajului și promovarea ocupării forței de muncă. În acest sens, bătălia este încă urmărită de capitaliști. În zone precum America Latină sau Africa, programe precum cele ale Națiunilor Unite încearcă să „împuternicească” populațiile rurale și femeile pentru a realiza economii durabile care să favorizeze și dezvoltarea umană.