definiția dreptății
Cuvântul rectitudine este folosit în limba noastră cu două simțuri. Pe de o parte, ne permite să ne referim la calitatea dreptății , adică atunci când ceva, de exemplu un obiect sau o figură nu are curbe, nici nu se sprijină pe ambele părți, nici nu prezintă unghiuri, va fi rostită în termeni de dreptate.
Și, pe de altă parte, cuvântul rectitudine permite să se refere la integritate și severitate și de aceea acest sens al cuvântului este de obicei legat de aspecte precum: dreptate, echitate, onestitate, integritate și imparțialitate .
Când cuvântul este aplicat în raport cu un individ, adică, dacă se spune că cineva are dreptate, este pentru că se comportă și acționează corect, cu atenție și cu o educație mare.
Apropo, rectitudinea este o caracteristică caracteristică a ființelor umane, dar nu toți oamenii o arată, adică este a lor și este prezentă în acei oameni care se comportă și se exprimă cu sinceritate și coerență întotdeauna, arătându-i și, de asemenea, respectând valorile supreme Precum dreptatea și adevărul.
Cu cele menționate anterior, ceea ce se înțelege este că neprihănirea nu este o chestiune care se bazează sau depinde de dorințele personale ale indivizilor, ci că actul de a acționa cu neprihănire va necesita întotdeauna o relație strânsă cu adevărul care nu are nimic de a face cu intențiile dar cu fapte demonstrabile.
Dacă, de exemplu, o persoană ascunde anumite informații de interes, ea nu poate fi considerată niciodată proprietarul rectitudinii, pe de altă parte, atunci când cineva, în ciuda încălcării intereselor sale, dezvăluie informații, atunci va acționa cu rectitudine.
Trebuie remarcat faptul că persoana care acționează în maniera menționată anterior, pe lângă respectarea adevărului, are un respect enorm pentru aproapele său.
Și dimpotrivă, conceptul care se opune este cel al necinstei, deoarece implică tocmai lipsa de rectitudine, onestitate și etică în actorie.
