definiția legii marțiale

În unele circumstanțe extraordinare, ordinea juridică convențională nu este suficientă pentru menținerea ordinii sociale. În așteptarea apariției unei situații de urgență, majoritatea constituțiilor naționale includ posibilitatea declarării legii marțiale. Această declarație acordă puteri extraordinare poliției și forțelor armate, astfel încât acestea să poată administra justiția și să mențină ordinea publică.

Ca criteriu general, cazurile în care este posibilă aplicarea legii marțiale sunt situații de conflict militar sau de rebeliune socială. Această posibilitate prevăzută în sistemul juridic este concepută pentru a face față situațiilor de violență extremă în care justiția obișnuită nu ar fi utilă pentru a înăbuși conflictul generat.

Unele dintre implicațiile sale

Ca criteriu general, atunci când se impune legea marțială există o limitare sau suspendare temporară a unora dintre drepturile pe care sistemul juridic le garantează oamenilor. În unele cazuri, se are în vedere că promulgarea legii marțiale permite procese sumarizate, iar pedeapsa cu moartea poate fi chiar autorizată în mod excepțional.

Una dintre consecințele legii menționate este că sistemul judiciar încetează să mai fie în mâinile judecătorilor pentru a trece la unitatea militară, deoarece cel care decide ce să facă în aceste cazuri este un tribunal militar.

Pe scurt, s-ar putea spune că legea marțială presupune impunerea unui sistem militar asupra vieții civile.

Alte situații în care pot fi luate măsuri excepționale

Din punct de vedere juridic, sunt avute în vedere o serie de situații atipice, cunoscute și sub numele de regimuri de excepție. Legea marțială este cea mai drastică măsură de excepție, deoarece se înțelege că este echivalentă cu o situație de război. Alte circumstanțe la fel de neobișnuite, dar mai puțin grave, sunt starea de alarmă, starea de urgență și starea de asediu. În toate acestea, guvernul unei națiuni are legitimitatea de a suspenda temporar unele dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Starea de alarmă poate fi declarată pe întreg teritoriul național sau într-o parte a acestuia atunci când există o modificare gravă a vieții în societate, cum ar fi o catastrofă naturală, o epidemie sau o grevă de serviciu public.

Starea de excepție poate fi declarată și atunci când există o modificare a exercitării libere a drepturilor și libertăților cetățenilor și a funcționării normale a ordinii publice. Un exemplu al acestei declarații ar fi în cazul în care reprezentanții suveranității populare au fost amenințați.

O stare de asediu poate fi declarată atunci când există o insurecție populară sau un act de forță împotriva ordinii constituționale.

Foto: Fotolia - Lucian Milasan