definiția diviziunii muncii
În achiziționarea oricărui produs pentru consumul nostru există o idee asociată cu acesta: intervenția directă și indirectă a multor lucrători. Astfel, dacă cumpărăm o minge de fotbal, știm că în spatele ei există o serie de activități productive legate de aceasta. Piesele care alcătuiesc procesele și activitățile pot fi exprimate cu o idee: împărțirea muncii.
În comunitățile umane primitive exista deja o noțiune rudimentară a diviziunii muncii
Bărbații s-au angajat în vânătoare și pescuit, precum și în fabricarea de instrumente și apărarea comunității împotriva agresorilor. În același timp, femeile îndeplineau alte sarcini: creșterea copiilor, strângerea fructelor și fabricarea ustensilelor pentru viața de zi cu zi.
Diviziunea muncii în sistemul capitalist
Teoreticienii sistemului capitalist, de exemplu Adam Smith în secolul al XVIII-lea, au susținut că cheia dezvoltării bogăției într-o națiune constă în diviziunea muncii. Această diviziune presupune specializarea lucrătorilor în sarcini foarte specifice. Cu acest model productiv tipic capitalismului, activitatea artizanală în care un producător se ocupa de sarcini multiple este abandonată.
Diviziunea muncii în filozofia marxistă
Karl Marx a susținut că împărțirea oricărei activități de muncă duce inevitabil la o distribuție inegală a bogăției. Astfel, în timp ce unii dețin mijloacele de producție (capitaliștii), alții devin indivizi supuși și aliniați (muncitorii).
Pe de altă parte, ca o consecință a diviziunii muncii, ei ajung să creeze diferite clase sociale. Această circumstanță este fundamentul a ceea ce Marx a numit lupta de clasă, adică confruntarea istorică dintre opresori și oprimați.
Pentru Marx, această situație este nedreaptă și trebuie depășită de un sistem comunist în care nu există proprietate privată și mijloacele de producție aparțin comunității.
Diviziunea muncii la Emile Durkheim
Acest sociolog francez din secolul al XIX-lea a propus împărțirea muncii pe baza relației de cooperare dintre individ și comunitatea în care trăiește. Această relație are două planuri:
1) solidaritatea în societățile primitive bazată pe sprijinul reciproc între indivizii care formează o comunitate și
2) solidaritatea în societăți complexe, în care fiecare individ are o funcție specifică în cadrul general al unei mari rețele sociale.
Fotografii: Fotolia. pavel_shishkin / vivali
