definiția foneticii
În cadrul științei cunoscute sub numele de lingvistică găsim o ramură foarte importantă care este cunoscută sub numele de fonetică. Fonetica este dedicată studierii sunetelor emise de vocea umană, formării acesteia și variantelor sale în funcție de poziția diferitelor părți ale sistemului de vorbire care includ de la limbă la cele mai organe interne din gât.
Când înveți o limbă non-nativă, fonetica este întotdeauna o parte fundamentală a procesului de învățare, deoarece este partea limbii care ne permite să pronunțăm fiecare sunet, fiecare cuvânt în mod corect, lăsând deoparte intonația tipică a limbii pe care o poseda de la naștere și pronunțând cuvintele la fel ca și nativii.
Fonetica este interesată în special de analiza modului în care ființa umană produce diferitele sunete care sunt folosite ulterior în vorbire. În acest sens, fonetica creează diferite simbolologii care încearcă să reprezinte fiecare dintre aceste sunete pentru a le face mai ușor de recunoscut și analizat.
Astfel, fiecare cuvânt este alcătuit dintr-un set specific de sunete care sunt în general reprezentate prin simboluri diferite decât cele reprezentate de literele alfabetului. Pentru a le înțelege, fonetica caută, de asemenea, să înțeleagă modul în care fiecare sunet este produs de diferitele părți ale gurii și de sistemul de corzi vocale, pentru a le repeta cu ușurință mai târziu.
Fonetica are mai multe ramuri secundare care au legătură cu diferite aplicații și modalități de utilizare a limbii. Astfel, unele dintre ramurile existente în fonetică sunt fonetice experimentale, articulare și acustice. Toți încearcă să analizeze fenomenul fizic al vorbirii în cadrul diferiților parametri care au legătură cu modul în care sunetul este produs, dar și cu modul în care sunetul este trimis în străinătate.
