definiția homeostaziei
Homeostazia este starea de echilibru sau funcționarea armonioasă a organismului. Este o afecțiune inerentă sănătății bune. Cuvântul provine din greacă, din homos care înseamnă similar și din stază, care este exact echivalent cu stabilitatea.
Acest echilibru este atins atunci când apare o relație între fiecare dintre structurile care alcătuiesc o ființă vie, care la rândul său sunt guvernate de sisteme de control care au procese de feedback.
Mecanisme de control care permit menținerea homeostaziei
1. Reglarea prin sistemul nervos
Mecanismele de control și reglare sunt efectuate în principal de sistemul nervos. Acesta are sisteme de captare a informațiilor din exterior, precum și din diferitele țesuturi care includ diferite tipuri de receptori și conexiunea lor cu sistemul nervos central prin căi aferente.
Aceste informații obținute sunt prelucrate în diverși centri nervoși de unde căile eferente pleacă către diferitele țesuturi, pentru a efectua o anumită acțiune. Aceste acțiuni de reglare sunt efectuate în principal de sistemul nervos autonom, un exemplu în acest sens este reglarea tensiunii arteriale, a temperaturii corpului, a pulsului sau a respirației, printre multe alte procese.
Conexiunile cu sistemul endocrin se stabilesc și din sistemul nervos, care constituie un important braț executiv de control care este efectuat de sistemul hormonal care nu este altceva decât un sistem de mesageri chimici.
Relația dintre sistemul nervos și sistemul endocrin apare în legăturile dintre hipotalamus și hipofiză.
2. Reglarea prin sistemul endocrin
Glanda pituitară reglează funcționarea tuturor glandelor corpului, structuri care produc substanțe numite hormoni care sunt responsabile de funcționarea și reglarea diferitelor activități ale diferitelor țesuturi ale corpului.
Sistemul hormonal are un mecanism de feedback care garantează un control fin în eliberarea factorilor stimulatori produși la nivel hipofizar.
Un exemplu în acest sens este, de exemplu, eliberarea factorilor stimulatori ai ovarului de către hipofiză, aceasta stimulează producția de estrogeni care favorizează maturarea unui folicul pentru a da naștere unui ovul. Când acest ovul este eliberat, ovarul începe să producă progesteron, care este hormonul responsabil de o serie de modificări ale uterului care îl pregătesc pentru a putea cuibra embrionul în cazul în care ovarul este fertilizat.
Dacă are loc fertilizarea, embrionul produce un hormon (gonadotropină corionică) care stimulează producția de progesteron de către ovar, care inhibă stimularea hipofizei pe ovar, cu care ovulația nu va mai avea loc. În caz contrar, dacă fertilizarea nu are loc, uterul suferă o descuamare a stratului său interior, originând fluxul menstrual, scad nivelurile de progesteron, care activează din nou hipofiza, astfel încât să apară un nou ciclu.
Mecanismele homeostatice îndeplinesc diferite funcții:
1) utilizarea alimentelor ingerate și eliminarea ulterioară a acestora (de exemplu, prin transpirație sau excreție),
2) reglarea temperaturii corpului permite adaptarea unui animal la mediul său fizic,
3) sistemul imunitar ca mecanism de apărare împotriva oricărui corp extern (de exemplu, unele bacterii) și
4) absorbția apei la nivelurile adecvate pentru a permite însăși existența unei plante, a unui animal sau a unei ființe umane.
Aceste procese sunt exemple concrete de funcții vitale reglementate de homostază.
Modelul homeostatic și comportamentul uman
Dacă toate ființele vii au un mecanism intern de tip homeostatic, este rezonabil să credem că această idee este aplicabilă comportamentului uman. Dacă suntem sănătoși fiziologic atunci când există o autoreglare corectă a funcțiilor vitale, se va întâmpla ceva foarte asemănător cu privire la comportamentul nostru. Astfel, echilibrul nostru emoțional are nevoie de un mecanism care să permită stabilitatea emoțiilor.
Trebuie avut în vedere faptul că starea de spirit a unui individ depinde, în mare măsură, de modul în care este fizic. Luați în considerare o persoană cu schizofrenie care nu ia medicamentele sale. Această circumstanță va provoca în mod previzibil un dezechilibru emoțional. În mod similar, un sportiv rănit care nu practică sport se va simți descurajat, deoarece nivelurile sale de endorfină sunt mai mici decât de obicei. În cele din urmă, modul în care ne găsim mental depinde de doi factori fundamentali: reacțiile chimice care apar în corpul nostru și evenimentele externe care generează anumite modificări fizice sau mentale. Ambele probleme sunt echilibrate conștient sau inconștient de un mecanism homeostatic.
