definiția friarului
În religia catolică, un frate este membru al unei comunități sau familii religioase care a făcut jurăminte de sărăcie, castitate și ascultare. Fratele conduce un model de viață conform regulilor comunității sale.
Uneori, termenii frate și preot sunt confuzi
În acest sens, a fi frate nu înseamnă neapărat a fi preot, întrucât vocația religioasă nu trebuie neapărat să fie orientată către preoție. Preotul sau preotul este cel care a primit sacramentul ordinului preoțesc și, prin urmare, poate săvârși slujba Liturghiei (preotul poate face parte dintr-o familie religioasă sau poate fi parte dintr-o eparhie).
Termenii călugăr și frate sunt similari, dar fiecare dintre ei este legat de un context istoric diferit. Primii călugări creștini au dus o viață retrasă dedicată ascezei, adică purificarea spiritului prin renunțarea la bunurile materiale (odată cu trecerea timpului unii călugări au abandonat viața solitară și au fondat comunități care erau guvernate de o anumită regulă, precum regula San Benito). Primii frati creștini au apărut în Evul Mediu.
Frații franciscani, dominicani, augustini sau carmeliți sunt integrați în ordinele lor mendicante corespunzătoare
Un ordin mendicant este de fapt un ordin religios a cărui regulă principală este sărăcia ca mod de viață (cuvântul mendicant vine de la cerșetor, săracul care trăiește din caritatea altora).
Membrii diferitelor ordine trăiesc în comunitate și se consideră frați. Dacă comunitatea religioasă este de sex masculin, membrii ei sunt frați, iar dacă este femeie, surorile sunt numite răni.
Diferitele ordine mendicante, în special dominicanii și franciscanii, au apărut în secolul al XIII-lea în încercarea de a reforma Biserica Catolică spre o nouă spiritualitate și un stil de viață religios mai umil bazat pe idealul sărăciei.
Sfântul Francisc de Assisi, arhetipul unui frate în Evul Mediu
Ordinul franciscan a fost fondat de Francisc de Assisi la începutul secolului al XIII-lea. Acest frate provenea dintr-o familie înstărită care se dedica comerțului cu pânze și în tinerețe îi plăcea să se îmbrace elegant și să se bucure de bunurile materiale. După ce a primit chemarea lui Dumnezeu, Francisc și-a abandonat toată bogăția și confortul și s-a dăruit complet celor mai nevoiași.
Propunerea religioasă pe care o susținea se baza pe viața umilă și pe idealurile de sărăcie ale Evangheliilor. Cu câțiva adepți, el a fondat ordinul franciscan și mai târziu a colaborat cu Clara de Asís, astfel încât aceasta să întemeieze ordinul feminin al clarinelor. În câțiva ani, frații franciscani s-au răspândit în toată Italia, Franța și Spania.
Sfântul Francisc de Assisi și-a numit ordinul cu termenul „frați minori”, întrucât în acest fel a dorit să sublinieze ideea de smerenie în rândul membrilor comunității sale.
Foto: Fotolia - Comugnero Silvana
