definiția virtuții

Noțiunea de virtute este abstractă și este legată de ideea de a acționa pentru binele comun. Aici, poate fi înțeles practic în două moduri: la nivel individual sau la nivelul condiției transcendente a ființei umane. Virtutea este în general înțeleasă ca un fenomen care se dobândește din socializare și din viața comunității, deoarece respectul pentru celălalt va permite propria noastră supraviețuire. Virtutea de a acționa conform valorilor impuse sau dezvoltate de o anumită societate va fi întotdeauna un beneficiu pentru toți.

În acest sens, putem spune că virtutea ca condiție esențială și transcendentală a ființei umane este cea care ne conduce în mod natural să căutăm binele comun și să dezvoltăm valori etice și morale care să contribuie la viața în comunitate. Virtutea este atunci ceva care se obține prin împărtășirea existenței noastre cu alții, deși tocmai acest lucru îl poate corupe.

Virtutea la nivel individual este întotdeauna legată de elemente mai practice și concrete care au legătură cu modul în care o persoană se dezvoltă zilnic. Aici, virtuți precum bunătatea, solidaritatea, etica, respectul față de celălalt, angajamentul, dreptatea și adevărul sunt câteva dintre exemplele care fac ca un individ să poată fi definit ca un subiect cu mari virtuți. Cu toate acestea, în această privință, virtuțile unui individ pot fi nu numai sociale sau morale, ci poate să aibă legătură cu virtuțile lor estetice, politice, ideologice, creative, fizice etc.

Conform tradiției occidentale, cele mai importante patru virtuți ale ființei umane sunt cumpătarea, prudența, dreptatea și forța, toate acestea fiind necesare dezvoltării unor experiențe sociale solide, angajate, corecte și benefice pentru toți. De asemenea, trebuie remarcat faptul că au fost incluse în doctrinele religioase ale diferitelor religii

Cumpătare

Cumpătarea este acea virtute care sugerează moderarea în ceea ce privește atracția plăcerilor și apoi promovează echilibrul în acest sens. Când cineva este proprietarul cumpătării, își va domina voința asupra instinctului și va ține întotdeauna la distanță dorințele și, prin urmare, cu onestitate. De exemplu, cumpătarea este legată de concepte precum moderația și sobrietatea.

Prudenţă

Prudența este virtutea prin excelență a acțiunii corecte, corecte și prudente și, atunci când vine vorba de comunicare, prudența devine evidentă atunci când se utilizează un limbaj clar, precaut, literal și în conformitate cu situația și contextul. A acționa cu prudență înseamnă, de asemenea, să o faci respectând întotdeauna libertatea și sentimentele altora și chiar dacă acestea nu sunt în concordanță cu ideile noastre.

Putere

Virtutea forței implică depășirea fricii în toate aspectele sale și pentru aceasta, fermitatea va prevala în ceea ce privește deciziile care se iau, precum și determinarea cu privire la căutarea binelui care se dorește a fi atins. Dincolo de obstacolele și capcanele care stau în cale și de sacrificiile care trebuie făcute pentru a atinge finalul, forța va adăuga valoare sufletului nostru și ne va face să mergem înainte, cu curaj și vigoare pentru a le depăși și pentru a ieși în cele din urmă.

Justiţie

Virtutea dreptății sau mai degrabă oricine acționează ghidat de această virtute va fi preocupat în special de a-i oferi aproapelui ceea ce i se cuvine și care îi corespunde de drept și o va face întotdeauna cu echilibru față de restul oamenilor și de binele comun.

Acum, merită să spunem că autorii atribuiți creștinismului pe baza virtuților menționate anterior au dezvoltat virtuțile teologice, care sunt acele obiceiuri pe care Dumnezeu însuși le insuflă atât în ​​voință, cât și în inteligență oamenilor pentru a-și ordona acțiunile. Acestea sunt: ​​credința, speranța și caritatea și sunt considerate ca o completare a virtuților cardinale.

Credinţă

Credința implică acordul cu voința într-un mod ferm la un adevăr expus în revelația divină, adică credinciosul acestei sau acelei religii aderă la un adevăr prin autoritatea celui care dă mărturie despre el. Fără îndoială, credința este baza, pilonul pe care se bazează religiile. Credincioșii au încredere orbește în normele pe care autoritățile religiei pe care o urmează le furnizează sau le expun.

Speranţă

Între timp, speranța este virtutea prin care omul va manifesta încredere și certitudine cu privire la realizarea vieții veșnice și dispunerea mijloacelor care vor ajuta la obținerea ei.

Caritate

Caritatea implică în creștinism dragostea lui Dumnezeu mai presus de toate și că dragostea se extinde și către aproapele tocmai datorită acelei iubiri a lui Dumnezeu. Prin urmare, caritatea va necesita să faci bine și să acționezi în conformitate și cu respect în fața fraților. În plus, caritatea va genera reciprocitate, adică este dată și returnată în același mod și cu aceeași intensitate. Și nu merge niciodată mână în mână cu interesul și da cu generozitatea.