definiția fonologiei
Poate mai puțin cunoscută decât fonetica, fonologia este o altă ramură a științei lingvistice care este responsabilă pentru analiza și studierea sunetelor dintr-un nivel de sintaxă și structura pe care o formează în limbaj, precum și din modul în care prin ea sunt construite sensul. Aici, atunci, diferența principală pe care o are fonologia cu fonetica este clară, deoarece aceasta din urmă este dedicată studierii sunetelor din punct de vedere fiziologic, adică modul în care acestea sunt generate de diferitele părți ale corpului și cum să le formăm în mod adecvat.
Fonologia este la fel de importantă ca fonetica și poate chiar mai mult, deoarece este responsabilă pentru a da sunetelor pe care le pronunțăm pentru a comunica o structură, un sens. Fonologia se ocupă în primul rând de analiza sau încercarea de a înțelege diferitele structuri și sisteme sonore care alcătuiesc limbajul, de exemplu prin rime, accentuări etc. Dar, pe de altă parte, analizează modul în care acele sunete sunt generate în mod special pentru a obține un sens specific care diferă de restul sunetelor utilizate în limbaj.
Este cu adevărat important să observăm cum aceleași litere sau caractere care sunt folosite iar și iar pentru a forma cuvinte diferite pot avea un sunet diferit pentru fiecare dintre aceste cuvinte și diferit de restul. Astfel, unele litere pot fi mai lungi în unele cuvinte, dar mai scurte în altele, în timp ce alte litere pot avea o putere sonoră mai mare în anumite cuvinte sau expresii sonore.
O parte centrală a studiului fonologiei sunt fonemele care sunt în mod normal reprezentate în majoritatea limbilor prin literele alfabetului (deși în limbi precum chineza sau japoneza acest lucru nu este cazul). Aceste foneme nu sunt desenul sau caracterul cu care este reprezentat fiecare dintre aceste sunete, ci mai degrabă fonemul este o construcție abstractă a ceea ce sunetul respectiv reprezintă în fiecare cuvânt și care ne permite, de exemplu, să diferențiem cuvântul l oto de v oto.
